Acum, cînd totul pare un circ derizoriu, sufocat în fatalism și uitare, se cade să ne reamintim de cei care, prin viața lor, ne-au dat șansa eliberării noastre. Dar noi, noi ce-am făcut cu noua noastră viață? Cei mai mulți dintre noi am ”circulat”, așa cum îndemna, cu folos, Miliția clujeană pe trecătorii înspăimîntați, înghețați de curajul necunoscutului care și-a deschis cămașa în fața armelor. Am ”circulat” cu osîrdie, spre ținte ”majore”, mînați de ”mari urgențe”, fără să mai ajungem cu adevărat undeva. „Trageți, am o singură inimă!“, a strigat tînărul. Militarii au tras, dar a tînărul ”nebun” a supraviețuit. La mai bine de 3 ani de la Revoluție, la 8 iulie 1993, lămurit de perversitatea și cinismul celor care s-au înstăpînit peste România și de tăcerea asurzitoare care începea deja să domine memoria Revoluției, și-a pus capăt zilelor. Opriți-vă din ”goană”, ascultați-l o clipă, și, priviți-vă în oglindă… Și după ce înțelegeți ce vedeți acolo, încercați să mergeți altfel mai departe…

Calin_Nemes

„Circulaţi. Totuşi, gândiţi-vă că într-o bună zi se va încheia şi viaţa voastră supusă stomacului. Iertaţi-mi că vă reamintesc, dar vă dau cuvântul meu de om că într-o zi, în care soarele va răsări la fel ca astăzi, veţi muri. Şi dumneavoastră, şi eu. Mai devreme sau mai târziu. Şi ceva îmi spune că imediat după acest ultim eveniment al vieţii noastre, care este moartea, îi vom reîntâlni pe ei, pe magnificii copii şi adolescenţi ai lui decembrie 1989. Şi, poate, ne vor întreba ce am făcut după moartea lor? Ştiu că eu am ce să le răspund. Dar dumneata, trecătorule?”
— Călin Nemeş, „România liberă”, 25 aprilie 1991

–––––––––––-