„Se cuvine așadar să avem un nou ideal: idealul nostru să nu fie perfecțiunea – generatoare de băi de sânge, opresiune, intoleranță, închisori, torturi și lagăre -, ci dimpotrivă, imperfecțiunea. Să recunoaștem că, lumește, suntem limitați și să tindem cu toată puterea spre o imperfecțiune cât mai puțin rea, singura cu putință aici.

1. Dacă nu putem fi buni, să încercăm să fim măcar politicoși.

2. Nimeni să nu silească pe aproapele său, nici măcar pentru a-i face bine.

3. Împrejurările sunt mai întotdeauna grele. Împrejurările nu pot fi scuză decât pentru ratați.

4. Prieten se numește omul care te ajută fără ca verbul să fie urmat de un complement circumstanțial de timp sau de loc sau de mod.

5. Elementara deșteptăciune e o îndatorire.

6. Biruința nu-i obligatorie; obligatorie e lupta.

7. Ochii noștri nu sunt concepuți pentru dispreț, ci pentru a exprima cu ei chipul iubirii ce se căznește să iasă din sufletele noastre.

8. În viața noastră nu există profesori mai severi decât viciile și incapacitățile noastre.

9. Drumul către iubire se îngustează când ne uităm spre ceilalți de la înălțimea vulturilor aflați în zbor.

10. Dumnezeu iubește nevinovăția, nu imbecilitatea.”

(Nicolae Steinhardt – Jurnalul fericirii)