După ce ne-am răcorit puțin și am văzut rezultatele la alegerile tocmai încheiate, cred că sunt cîteva observații care merită făcute. Prima e că în politică, dacă gîndești pe termen lung și nu conjunctural, poți mereu cîștiga mai mult dacă ieși din combinatorica de-o clipă și ești principial și consecvent (v. Nicușor Dan). Tactic, ar fi fost mai facil să se alieze (chiar să intre în PNL sau să revină în USR, dar nu a făcut-o și a cîștigat masiv, dincolo de inabilitățile lui – mai ales de comunicare publică și relaționare instituțională – uneori serioase). La Timișoara, în pofida victoriei, Dominic Fritz a făcut un calcul greșit acționînd tactic (alianța cu Nica), care nu i-a adus nimic semnificativ, ci dimpotrivă, înjumătățindu-și diferența față de contracandidatul său (53 la 29 în 2020, adică 24%, la 50 la 38, în 2024, adică 12%) și fragilizîndu-și susținerea în Consiliul Local. Pe scurt, e preferabil să pierzi în numele unor valori (integritate, intransigență, competență, principialitate și să nu accepți să te aliezi cu cel care te-a umilit, lovit și destructurat vreme de 3 ani și jumătate), mai cu seamă dacă, rațional vorbind, acest final putea fi prevăzut de orice analist lucid, decît să mizezi tactic pe o soluție ”maximală”, dar pierzătoare, care nu poate decît să acționeze pe termen lung asupra miezului a ceea ce reprezinți ca politician (și care e alcătuit, totuși, dintr-un set de valori pe care consecvent trebuie să le promovezi). Scorul e firesc, în primul rînd pe criterii generaționale (cei tineri, îndeosebi cei care au ajuns prima data la vot și care au participat mai activ acum decît cohorta echivalentă din 2020, era clar spre cine se vor îndrepta), dar numărul celor nemulțumiți de actuala administrație e în creștere și dacă se va menține această tendință, probabil că acum va avea ultimul mandat. La nivel național, USR s-a prăbușit (v. pierderea simbolică a Brașovului), iar scorul la Europarlamentare e un dezastru. Practic, nu mai avem opoziție decentă, consistentă și instituționalizată la actualul oligopol PSD-PNL, care reunește – ceea ce ar trebuie să fie – ”contrariile” și care atestă, o dată în plus, inconsistenta aderență a partidelor noastre mainstream la ideologiile pe care le revendică. Și o ultimă observație: văd că nimeni nu remarcă ceva izbitor: la Europarlamentare (care sunt cele mai apropiate ca și structură de Parlamentarele de la sfîrșitul anului), un român din cinci a ales… ”pe alții” (decît cei care sunt pe scena tradițională). Faptul că aproape 21% dintre români au mers către soluții ”neuzuale” (vezi adeziunea exasperată a multor tineri educați din marile centre universitare îndreptată către independenți precum Vlad Gheorghe sau Stefănuță) arată că există un potențial de așteptare considerabil în țară pentru ”altceva”, în care dacă excludem SOS-ismele de rigoare (apropo, una din puținele vești bune ale acestor alegeri e scorul AUR și SOS, dacă cel din urmă nu intră în PE, deși, se pare după ultimele raportări, că nici această veste bună nu se mai confirmă), aproximativ 15% dintre românii cu orientare democratică certă și care au și un capital educațional mai bogat nu se regăsesc în niciunul dintre actorii principali care defilează azi pe scena noastră politică. E o pondere (cantitativă) semnificativă și o prezență (calitativă) importantă a unui strat social (sigur, nici el deplin omogen), care nu se mai identifică cu ceea ce e pe piață și care așteaptă, clar, ”altceva”… Dar, ca de obicei în ultimele cicluri electorale, e prea tîrziu acum pentru a mai agrega coerent acest ”altceva” în timp ”util”… Și în orice societate atunci cînd oamenii care au capital simbolic bogat nu se simt reprezentați în arena politică, pot apare probleme majore… Dar cine mai privește dincolo de ”un cot”? Oricum, să ne pregătim la prezidențiale pentru o finală Ciucă-Ciolacu, cu o eventuală soluție ”salvatoare” Geoană… (căci Simion, ni s-a dovedit, nu are suficientă anvergură să mai ”amenințe democrația”). E cel mai trist și mai închis scenariu care ni pregătește, și care, în opinia mea, e mai nefericit decît cele mai sumbre desfășurări politice ale anilor 90, cînd, deși profund inegale, cele două tabere erau neechivoc asociate ”vechii lumi”, dar și celei care, cu speranță, o vedeam drept ”noua lume autentic democratică românească”. Acum unde să mai descoperi speranța? Și o societate fără speranță… fie se sufocă, fie… explodează…