… pornind de la episodul  https://www.facebook.com/photo.php?fbid=10209227576225315&set=a.10200147529669826.2199989.1198524806&type=3&theate:

 

Găsesc ca am ajuns la un punct dincolo de care această  ”discuție” (https://www.facebook.com/gavreliuc/posts/10209230163810003?notif_t=comment_mention ) nu mai poate continua, căci s-a trecut cea din urmă graniță a bunei cuviințe. Niciodată, la nici un pelerinaj, biserica nu a PRETINS bani/daruri/bunuri (sau, ca la expoziția de la care a pornit toată tevatura, ”bilete de intrare”). Pelerinii sunt cei care au donat, de bunăvoie și nesiliți de nimeni. Așadar, mi se pare că răsturnați adevărul, și folosiți trunchiat ”datele”  care provin din surse ”sigure” (precum rezervorul de informații  de mare ”acuratețe” de tipul ”stirileprotv”).

 

Dar, dincolo de toate, pe fond, deloc, dar absolut deloc nu despre acest subiect era vorba în intervenția Societății Timișoara. Mai mult, în poziția ST argumentele de factură religioasă nu interveneau deloc în solicitarea pe care am făcut-o, ci cele de natură etică (o etică foarte seculară, asociată drepturilor omului), juridică (privitoare la grave inadvertențe procedurale) și politică (legate de contaminarea poveștii cu imixtiunea statului totalitar chinez). Am să păstrez pe contul meu aceste intervenții ale dvs., domnule Cartograur Somth,  pentru că ele constituie o demonstrație de manual (se pot seminariza cu studenții, chiar mi-ați furnizat un material foarte util la îndemână!) despre cum se pot manipula oamenii care nu au un discernământ structurat sau sunt complet neinformați despre subiectul ”țintă”, mai ales dacă le poți stârni un val de emoție difuză. Vă adresați, totuși, unui profesor de psihologie socială, care cu aceste topici se ocupă, și care poate să vă decodifice cu ușurință ”înclinațiile”.

 

Așadar, deși ST nu a vorbit deloc despre problematica religioasă a poveștii, atacatorii ei au deturnat discursul critic inițial și argumentele sale către tema ”moaștelor”, temă generatoare de emoție și revoltă, pentru cei care, neîmbisericiți (sociologic majoritari) reacționează instinctiv la ”hoția popilor”. Inițiatorii mesajului, animați de bună credință, v-au furnizat, în mod repetat, argumente, pe care nimeni nu le-a auzit (ele pot fi citite în postările anterioare) și au încercat să vă atragă atenția că ”nu despre asta e vorba în propoziție”.  În realitate, atacatorii nici nu doreau, în fapt, să audă argumente, căci ceea ce se dorea nu era decât eliminarea mesajului inițial deranjant și discreditarea purtătorilor lui. Cum se poate obține mai ușor un asemenea deziderat? Prin asocierea inițiatorului mesajului cu ceva stânjenitor, degradant, scăzător (care nu are legătură cu mesajul). Și cine să atace? Preferabil cineva care să fie cu atât mai vocal, cu cât e mai ascuns  (nu întâmplător, cele mai vehemente atacuri provin de la conturi de Facebook care sunt ale unor ”umbre”, și nu ale unor persoane cu nume și prenume și cu identitate asumată). Și care să ocupe ”scena” pretinsului dialog printr-o impulsivitate nevrotică (în fapt, specia atacatorului nici nu dorește, vreodată, vreun dialog; dacă și l-ar fi dorit ar fi putut intra pe ușa deschisă cu bună credință de câteva ori). Cum se manifestă? Printr-o avalanșă de mesaje, care copleșesc prin vehemență, visceralitate și …cantitate (mă și întreb, oare, cum arată ziua obișnuită a unui personaj care aparține categoriei? / mai are răgazul unei reflecții? / mai ”face” și altceva pentru – mă iertați, era să zic ”sufletul” său, dar mi-am corijat greșeala, căci pentru ”categorie” sufletul e o entitate dogmatică sau, în cel mai bun caz, o metaforă – … economia  unei zile? ).

 

Așadar, să recapitulăm. A spune ceva ce nu ne convine și lovește în interesele noastre. OK. Nu atacăm conținutul mesajului P (”petiție”) produs de A, ci îl atacăm pe A. Cum? Prin învăluire (sursa atacului nici nu își dezvăluie identitatea)! Se creează o temă M (”moștele”) care, prin scanarea subiectelor publice discreditabile, e în ”top” (independent de legitimitatea plasării sale acolo) și se forțează argumentația pentru a o transforma într-o temă similară cu P. Nu are importanță că nu are nici o legătură. Cu cât e mai contrastantă, e mai eficace (Aronson, un teoretician de primă mână al influenței sociale, spunea că ”nu are importanță cine ce spune în jocul manipulării, ci important e ca cel care atacă să o facă aruncând pe piață un subiect cât mai sângeros simbolic. Doar așa poate spera să îl doboare pe celălalt”). Apoi se bombardează publicul țintă cu o încrâncenare și o vehemență pe care A nu o avea niciodată (căci A mai are și altceva de făcut). Se stârnește, se amenajează (vorba lui Goffman) și se dirijează emoția publică. Un postulat clasic în psihologia influenței sociale (probat experimental) afirmă că o atitudine construită preponderent la nivel cognitiv este destructurată mai ușor prin argumente emoționale. Așadar, dacă publicul nostru (destul de ”buimac”, în cele mai multe cazuri) a ”aflat” prin intermediul  mesajului P inițiat de A că e ceva ”în neregulă”, îi stârnim o emoție puternică asociativă, și îi ”dăm în cap” lui A, prin alăturarea cu M (”moaștele”), ceea ce conduce la restructurarea cognitivă a lui P, conformă cu interesele noastre. Căci, nu-i așa, ce credibilitate poate să pretindă un ”retrograd”, ”dogmatic”, ”înapoiat”, ”sofist”, ”ipocrit”, ”așa-zis profesor universitar” etc, care mai are și naivitatea să recunoască public că este un creștin-ortodox practicant (moment în care se cultivă culmea dezgustului!), câtă vreme el consimte la ”puparea stârvurilor”. Și, prin activarea erorii de suprageneralizare (overgeneralization cognitive bias), A este discreditat ”integral” (dacă e ”ortodox”, înseamnă că e cu ”stârvurile” și e un ”înapoiat” în ”toate cele” și nu e ”bun” pentru „nimic”, precum profesura…, deci nu merită să mai fie ascultat / când nu trebuie, ca în alte vremuri nu foarte îndepărtate, să fie și eliminat).  Efectul (repet, pentru cei cu discernământul  diminuat sau pentru cei complet neinformați asupra temei) este îndepărtarea igienică de A, și, pe cale de consecință, de mesajul pe care l-a promovat, P, urmat de restructurarea cognitivă a publicului țintă, conform intereselor celor care au atacat (nu conform adevărului, care este doar o entitate instrumentală). Și, în sfârșit, să celebrăm ”victoria”: aducerea în ”matca noastră”, a celor care vedem ”drept” lucrurile.

Dar în povestea de mai sus, pur si simplu, A a spus P. Atât.

La P se poate răspunde cu contraargumente, în măsura în care B, cel care îi răspunde, poate împărtăși aceleași premise cu A. Cum în viața reală rareori A și B au aceleași premise, dialogul civilizat, roditor, adevăratul dialog e cel în care A și B se ”adună” împreună pentru a merge dincolo de premisele lor inițiale disjuncte, printr-o reconfigurare îmbogățită a perspectivelor personale inițiale. Este evident că nu avem de-a face acum cu așa ceva.

Pe scurt:

  • Pentru că B (”atacatorul”) nu și-a dezvăluit identitatea;
  • Pentru că B nu a deschis nici una din porțile către dialog înspre care a fost invitat;
  • Pentru că B a perseverat în a lovi fără temei în PERSOANA celui care inițiat mesajul;
  • Pentru că B a deturnat repetat mesajul inițial înspre ținte care nu au nici o legătură cu conținutul acestui mesaj, probând rea credință (probabil interesată sau, pur și simplu, … dogmatică) am hotărât să blochez toate mesajele de acest tip de acum înainte și pe cei care le lansează).

Nu voi îngădui ca și contul meu de Facebook să devină teritoriul unor manipulări ordinare, ci îl voi păstra în continuare, cu puterile mele – câte sunt – și cu discernământul meu – întemeiat pe valorile în care cred – un spațiu al ”călătoriei alături de celălalt”, călăuzită de adevărurile care contează.

Anunțuri