Viața ne este rînduită de cîteva întîlniri decisive. Totul decurge, după ce miracolul întîlnirii s-a petrecut, altfel. Rostul vieții se așează într-o albie limpede, care dobîndește o țintă clară, de care prietenul tău te face responsabil. În anii de după 1989, la Iași, dar și la București, Cluj sau Timișoara, Profesorul Adrian Neculau a reprezentat pentru mulți dintre mai tinerii săi colegi, șansa unei întîlniri împlinite. Șansa de a crește în profesie, de afirmare editorială, de a coordona studii cu miză, de a intra în rețele de cercetare internaționale prestigioase. A fost un creator de școală, un mentor, un părinte de idei, un intelectual angajat. A avut vocația reîntemeierii, reînsuflețind după întunericul comunist școala românească de psihologie. Contribuțiile sale științifice vor rămîne: de la studiul sistematic al reprezentărilor sociale, dinamica de grup, cercetarea vieții cotidiene cu uneltele psihologiei, memoria socială. A dat un suflu nou școlii românești de psihologie socială, pe care a interconectat-o la marile centre de cunoaștere în domeniu din lume. A investit mereu în oamenii pe care i-a avut alături, fără rest. Nu s-a raportat niciodată negustorește la conjuncturile clipei: nu a negociat nicicînd ceea ce nu era negociabil, a dovedit o intransigență morală exemplară, a mizat mereu pe crezul său: un psiholog trebuie să fie, înainte de toate, un intelectual în Agora. Într-o lume în care aproape orice devine tranzacțional (de la convingeri pînă la cariere), Profesorul Adrian Neculau a știut să rămînă el însuși, același: cu moderație, cu discreție, dar cu o extraordinară perseverență a opțiunilor sale. Peste toate, ne-a transmis lecția care cred că se cade să o învățăm: trecutul – individual și societal – lucrează în noi, nimic nu se pierde, așa încît se impune să nu ne prefacem că uităm. Să ne asumăm și integrăm trecutul și să știm să lucrăm cu noi și cu cei de lîngă noi, rămînînd oameni, într-o societate în care să cultivăm nu numai competențe, ci, înainte de toate, caractere.
Pentru colegii de la Timișoara și pentru comunitatea academică din Universitatea de Vest – din care face parte de facto, ca membru Honoris Causa al instituției din 2003 – plecarea din această lume a Profesorului Adrian Neculau constituie o pierdere irecuperabilă.
Pentru tot ce ne-ați dăruit în anii în care v-am avut alături și pentru prietenia și căldura cu care ne-ați înconjurat mereu, vă mulțumim, Domnule Profesor.
Dumnezeu să vă aibă în paza sa.

Conf.univ.dr. Alin Gavreliuc
Decanul Facultății de Sociologie și Psihologie
Universitatea de Vest din Timișoara

Timișoara, 21 decembrie 2012

Anunțuri