UNIVERSITATEA DE VEST DIN TIMIŞOARA, FACULTATEA DE SOCIOLOGIE ŞI PSIHOLOGIE, CATEDRA DE PSIHOLOGIE
și
BIBLIOTECA CENTRALĂ UNIVERSITARĂ ”EUGEN TODORAN”
organizează lansarea cărţii ”Româniile din România. Individualism autarhic, tipare valorice transgeneraționale și autism social”, apărută la Editura Universității de Vest, Timişoara, 2011.
Volumul va fi prezentat de către Adriana Babeţi, Anca Munteanu și Zoltan Bogahty.
Evenimentul va avea loc în Aula Bibliotecii Centrale Universitare din corpul central al BCUT, joi, 24 martie 2011, ora 17.00.
Vă aștept cu drag.
––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-
Conținutul copertei 4:
Refuzînd lectura omogenizatoare de factură etnopsihologică de început de secol XX și accentuînd ideea de eterogenitate identitară, cartea propune o abordare care să ne ajute să înțelegem mai bine ce rămîne dincolo de ceea ce pare a fi marea schimbare din noi¸ în urma radicalelor mutații petrecute în lumea social-politică din afara noastră. Resemantizînd trei seturi de concepte operaționale care ilustrează deschiderile noastre implicite față de noi înșine și destinul nostru colectiv – individualismul autarhic, transferurile valorice transgeneraționale și autismul social ¬– lucrarea pledează tocmai pentru nevoia de ieșire din autarhism, inerție și ”fuga de istorie”. De asemenea, îngemănarea unor instantanee de cunoaștere succesive nu înfățișează doar ”povestea” Banatului din anii postdecembriști, ci poate constitui un punct de plecare pentru lecturi critice similare în alte regiuni ale țării. Deși aparent analiza coboară doar într-una din Româniile posibile, multe din registrele explorate depășesc aria strict regională și pot mărturisi despre locul în care a ajuns România contemporană, sugerînd totodată ceea ce se (mai) poate face pentru a ieși din impasul identitar pe care îl resimțim atît de apăsător.
Punîndu-ne, cu mijloacele științelor sociale, oglinzile în față, asumîndu-ne și integrîndu-ne ceea ce ”descoperim” în aceste tipare de retractilitate, dezangajare și duplicitate expresivă, se impune să reclădim ”ceea ce suntem”, (re)învățînd să fim cu adevărat împreună, în jurul unui bine comunitar mai larg decît simplul nostru aranjament biografic.
Alin Gavreliuc
O călătorie alături de ”celălalt” 
Felicitari! Traversati o perioada creatoare prolifica.
Ma gindesc la faptul ca de mai bine de doua generatii deja, printre cei mai predispusi la migratie, un fel de bejenie actuala, au fost moldovenii. Au fost tentati de „occidentul” interior inca din anii 50 cred, dar odata cu colectivizarea, prin anii 60, plecarea in vestul tarii si la Bucuresti a devenit un fenomen, lucrau muncile grele, ca acum prin alte tzari, in minerit, constructii si mai tirziu prin uzine. (Acum mineritul nu mai e in voga, insa fenomenul s-a petrecut si in occident, cu cei mai saraci din Europa, cum au fost italienii din sate, in minele belgiene de carbuni lucrau italieni si africani, in constructii italieni etc…) Ardeleanul sau banateanul cred au fost, ca sa spun asa, „mai stabili”, poate chiar mai atasati valorilor lor „autarhice”. Nu stiu daca moldovenii au reusit sa se manifeste cu „vocea” individualitatii lor in locurile de adoptie, fie si cu graiul lor, sau daca si-au „topit” nucleul identitar… Am avut mereu impresia ca numai dupa o generatie, deja statutul si frustrarile de venetic se atrofiau. Chiar cei plecati, cind veneau acasa dupa numai vreo 5 ani, unii cu sotii de pe acolo, erau „altcineva”, chiar mindri de noua lor conditie… Ruptura era intre ei si parintii lor, intre ei si trecutul ramas in cimitire, in timp ce incercau sa stabileasca un alt cordon identitar. Oricum, s-a petrecut o mare drama a dezradacinarii, chiar si in propria tzară… Cum remarcati, dincolo de o privire nivelatoare, ramin nuantzele, dramele care, pina la urma, conduc la incercarea neizbutita a fugii de istorie ca alternativa terapeutica la nivel comunitar, avind in vedere ca o comunitate nu poate innebuni…
Vă mulțumesc pentru gîndul încurajator și pentru comentariul care merge foarte… departe în a descrie ceea ce ”s-a întîmplat” cu noi. Din păcate, ceea ce indică o parte din studiile pe care le-am publicat în acest volum arata că, în pofida unor schimbari radicale la nivelul comportamentului – precum toate noile strategii identitare ale celor care vor sa ”pară altcineva” -, în adînc ramîne același ”miez” (ca sa preaiau termenul dvs.), aceeași matrice de valori și atitudini fundamentale (precumpănitor asistențiale, fataliste, dezangajante), care vin dintr-un trecut îndepărtat, un ”miez” pe care îl ”ducem” cu noi astăzi,… care trăiește prin noi în prezent. Și pe care se cuvine, în sfîrșit, să îl privim în față, să îl asumăm și integrăm. Și abia mai apoi să începem să (ne) (re)construim.
Sper ca nu e un „departe”… periferic; pur şi simplu aşa am văzut cîndva, cu o privire mai degrabă spre mine însumi, prin cîteva sate… Era o bucurie cînd veneau copii la marile sărbători, ei erau pe atunci „prin străinătăţi”, cum sînt acum prin „străinătate”. Apoi se lăsa tristeţea. Toate astea se vedeau prin ochii mai sensibili, în aparenţă totul era bine! Sigur că am coborît mult într-o percepţie subiectivizantă…
Stimate Domnule Profesor,
V-am urmarit aseara la televizor in emisiunea lui Adrian Adam si vreau sa va marturisesc faptul
ca ati fost mai mult decat un leac pentru pshihicul meu care era intr-o perfecta cadere in abis.
Expresiile autism social, duplicitate expresiva si deazangajare definesc absolut perfect colectivul in care imi desfasor activitatea profesionala intr-o multinationala din Timisoara.
Insa , pana a va asculta pe dvs, credeam ca eu am o problema de perceptie poate chiar de adaptabilitate sociala , motiv pentru care ma gandeam sa apelez la un psiholog care sa ma ajute sa devin si eu o autista sociala astfel incat sa ma integrez perfect in colectiv.
In acelasi timp insa, ca o dublicitate expresiva, ma rugam la Dumnezeu sa nu devin ca ei.
Dilema mea era cum sa imi pastrez capacitatea proactiva, spiritul civic, altruismul, onestitatea, dinamismul, dar in acelasi timp sa ma pot integra , adapta unei lumi care nu comunica, nu interationeaza, nu se implica, o lume apatica, individualista , oportunista.
Paote mai sunt si alti oameni ca mine si poate ascultandu-va pe dvs reusim sa ne mobilizam si cu ultimele resurse ramase ,sa ii trezim la viata si pe ceilalti .
Cu multa stima
Nicoleta T
Stimata Doamna Nicoleta Taranu,
Ma bucur mult ca ‘rezonam’ si stiu cu putere ca suntem mult mai multi (cei care refuzam sa cedam, sa ne lasam dusi de ‘val’) decit lasa sa se intrevada delasarea generalizata care ne inconjoara. Sunt sigur ca prin intermediul unor semeni de-ai nostri ca dvs. Romania va renaste! Sa nu va pierdeti nadejdea, sa continuati sa mergeti pe drumul (greu, dureros uneori) pe care ati pornit, si sunt sigur ca vom putea clinti inertia, arbitrariul si furtisagul la care ne imbie ‘cei care au grija de noi’!
Cu multa caldura,
Alin Gavreliuc