Dragi studenți de la Psihologie, membri ai ASPTm,

Întrucît am fost puternic atașat ideii serilor PsyCult, în care m-am implicat cu toată determinarea de care am fost capabil, avînd convingerea, confirmată pe parcursul zecilor de întîlniri cu studenții că ”a meritat”, doresc, înainte de toate, să reconfirm disponibilitatea mea de a mă alătura dvs. în orice fel de demers viitor care poate contribui la întregirea a ceea ce ”noi, cei de la catedră” vă oferim ”dvs., celor din bancă”, pentru a reuși împreună să devenim mai buni, mai autentici, mai drept așezați în viață.

Apoi, tocmai pe baza acestui atașament special și a experienței acestei întîlniri aparte, îngăduiți-mi să vă exprim cîteva gînduri, acum cînd se decide ce tip de proiect de ”seară de film” e mai adecvat, pentru a fi prezentat studenților noștri.

În primul rînd, PsyCult a reprezentat – prin impactul considerabil pe care l-a avut, estimat prin numărul celor prezenți și trăirea intensă a celor care au participat nemijlocit  – o premieră a modului în care studenții și dascălii lor pot fi împreună, pot împărtăși temeri, convingeri, valori, toate așezate într-o albie a civilității, măsurii, a culturii adevărate, mult dincolo de exigențele unei cunoașteri limitate la o graniță convențională, fie ea și ”psihologizantă”. Totodată, îmi reafirm convingerea că miza principală a unor întîlniri de acest gen – ca și a tuturor întîlnirilor decisive din viața noastră – nu e aceea a unei dezvăluiri decorative, încadrată în tipare ”de gen”, sectoriale, ci una profund interogativă și integrativă privitoare la ”ce e cu noi”, ”care este rostul nostru aici”, ”ce avem de făcut cu viața noastră”. Răspunsul la aceste întrebări nu se poate construi doar prin explicații furnizate de către o grilă particulară de lectură a realității (precum cea psihologică), oricît de argumentată ar fi ea, ci prin mobilizarea întregului ”a ceea ce suntem”, articulat în jurul a ceea conferă sens existenței noastre (valorile durabile care ne păstrează pe noi oamenii să rămînem oameni).

Prin urmare, deliberat acronimul PsyCult sugera această strădanie de a împleti exercițiul căutării sinelui cu cel al deschiderii culturale ample, al recuperării sensurilor esențiale, demers care poate fi trăit numai prin întîlnirea cu acele creații în domeniul artei filmului (în cazul nostru) care și-au probat autenticitatea, valoarea, pătrunderea. Discernămîntul cultural – ca și discernămîntul în genere – trebuie așadar cultivat, valorile ”eliberatoare” nu devin de la sine parte a identității noastre. Ele nu sunt rezultatul unei ”democrații” deliberative (precum ”votul”: în fond, și El a fost, odinioară, ”democratic” pus pe cruce), și prind viață numai prin raportarea la ceva de ”dincolo de noi”, de dincolo de limitările noastre individuale. Măsura în care regăsim și trăim rostul nostru, integrînd imperativele tradiției vii și asumînd – dureros cel mai adesea – darul dăruirii necondiționate față de semenii noștri dă seama de felul în care devenim liberi, sau, dimpotrivă, ne încătușăm în aluatul indistinct al dispersării de sine.

De aceea, vă invit în continuare să încercăm, cu puterile noastre reunite, atîtea cîte sunt, să ”mergem mai departe” pe drumul pe care am pornit, în jurul aceleiași idei: cultura adevărată – de dincolo de orice granițe convenționale – e hrana spiritului și alinarea inimii care ne face liberi. Veniți!

Alin Gavreliuc

15.10.2010